Nemulțumiți de semnalizările benzilor dedicate transportului în comun, taximetriștii ies în stradă !
„Asociația Taxi Transilvania (ATT) demarează o acțiune Marți, 25 Mai, începând cu ora 10:00 privind aplicativitatea Legii 38/2003, referitor la circulația pe benzile de transport public să fie marcată pe indicatorul pistei respective, pe lângă bus și bicicletă să fie pus și taxi pe o parte, iar pe de altă parte să fie scris pe carosabil , fără a fi condiționați de prezența clientului în mașină, conform legii în vigoare.
Mai multe detalii, în comunicatul de presă prezentat mai jos, care a fost trimis mass-mediei din Cluj-Napoca, cât și instituțiilor publice ale statului român :
Acțiune pentru pistele special amenajate de transport public în Cluj-Napoca
Marți, 25 Mai 2021, Asociația Taxi Transilvania (ATT) organizează o acțiune privind Legea 38/2003, pornind mai multe mașini în regim de taxi, de la Calea Mânăștur, în direcția Primăriei Cluj-Napoca, începând cu ora 10:00.
Asociația Taxi Transilvania (ATT) inițiază această acțiune, pentru a semnala lipsa de aplicativitate a articolului 20 pct .5 din Legea 38/2003 conform căreia „Taxiurile pot circula în localităţi pe pistele special amenajate pentru mijloacele de transport auto în comun, fără a perturba circulaţia acestora, care reprezintă normă derogatorie de la cadrul general de reglementare în materia circulației pe drumurile publice, adică OUG 195/2002, legea taximetriei fiind o lege specială și de strictă interpretare în Cluj Napoca, taximetrele vor circula, conform legii, pe aceste benzi respectând semaforizarea dedicata ei!.”
La momentul prezent în Cluj-Napoca, pe un singur bulevard din oraș, mai exact pe bd. Titulescu este prezentă o tăbliță unde scrie că este permisă tranzitarea taxiurilor cu client. Pe restul străzilor sunt prezente indicatoare cu accesul interzis, cu excepția autobuzelor și bicicletelor.
Prin această acțiune solicităm ca legea 38/2003 să fie aplicată, circulația taxi-urilor pe aceste benzi fără să fie condiționată de prezența clientului în mașina de taxi, iar instituțiile abilitate, atât Primăria Cluj-Napoca, cât și poliția locală să se alinieze legii. Totodată semnalăm Poliția Locală că toate procesele verbale întocmite de dânșii au fost pierdute în instanță, respectiv câștigate de taximetriști, iar continuarea sancționării taximetriștilor pe pistele destinate transportului public în comun reprezintă un abuz în formă continuată, având în vedere că există precedent, iar procesele verbale au fost anulate în instanță.
Asociația Taxi Transilvania (ATT) a luat naștere în 2020, la inițiativa taximetriștilor clujeni. Asociația își propune să protejeze interesele membrilor asociației în relațiile cu terții și să negocieze cu instituțiile statului referitor la orice situație de abuz. Luptăm împreună pentru drepturile noastre și credem că Astăzi este Timpul pentru Transformare!
Asociația Taxi Transilvania”
Daniel Mitrea, Președintele ATT