vineri, ianuarie 10, 2025

O mamă și băiatul ei, adolescent, au fost uciși în curtea unei biserici, de fostul iubit

- Advertisement -spot_img
Must Read

O femeie de 37 de ani și băiatul ei, adolescent, au fost uciși în curtea unei biserici din Argeș.

Copilul sărise să își apere mama de furia fostului iubit şi a fost primul răpus. Suspectul a încercat apoi să își pună capăt zilelor.

Incidentul s-a petrecut în curtea unei biserici din comună Mihaiesti, din judeţul Argeş.

Femeia de 37 de ani venise să aprindă o lumânare pentru părinţii ei. Fostul ei iubit, de care se despărţise în urmă cu un an, a urmărit-o până acolo. A urmat o ceartă teribilă, iar fiul victimei, un băiat de 15 ani, a vrut să își apere mama. A fost, însă, primul pus la pământ şi ucis.

Femeia a fugit şi a încercat să se adăpostească în biserică, dar a fost ajunsă de agresor, care a ucis-o pe loc. Individul încercat apoi să își pună capăt zilelor, însă a fost oprit de poliţiştii veniţi la fa’a locului. Suspectul a fost dus la spital sub escortă.

Primul care a ajuns la locul crimei a fost preotul bisericii. Acesta susține că prima dată l-a găsit pe băiat, iar apoi pe mama lui.

Marcel Constantin, preot: „Am venit aici repede, m-am îmbrăcat, am luat o umbrelă, când văd copilul. Nu am îndrăznit să-i facem nimic, se vedea că este mort. Cred că ea a fugit în curtea bisericii crezând că scapă”.

„Erau oameni credincioși, apropiați bisericii. Ea era, pe el nu-l știu. El nu e de la noi. Ea era o femeie în regulă”, povestește un vecin.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Un alt accident grav a avut loc vineri pe centura Vâlcele-Apahida. O șoferiță de 20 de ani a intrat în parapet

❗️Nou accident azi pe centura Vâlcele-Apahida❗️Un nou accident a avut loc azi pe centura Vâlcele-Apahida, în care o femeie...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -