duminică, ianuarie 12, 2025

În Sebeș o petrecere de majorat a fost intrerupta de politisti. Administratorul localului și mai multe persoane, amendate

- Advertisement -spot_img
Must Read
sebes-politie-petrecere-de-majorat-sparta
Polițiștii din Sebeș au întrerupt, vineri seara, o petrecere de majorat care se desfășura la un local din oraș. Au amendat administratorul localului și mai mulți participanți.

Potrivit IPJ Alba, în urma unei sesizări, prin 112, polițiștii din Sebeș, împreună cu polițiștii locali au intervenit la o societate economică, din Sebeș, unde era în desfășurare o petrecere privată, fără a fi respectate normele de protecție sanitară.

La fața locului polițiștii au fost identificat 22 de persoane, iar atât organizatorul evenimentului, cât și alți 5 participanți au fost amendați, conform Legii 55/2020.

Verificările sunt continuate  în vederea identificării persoanelor care au fost prezente la eveniment și luarea măsurilor de sancționare contravențională față de toți participanții.

Poliția amintește că este interzisă desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private.

În ultimele 24 de ore au fost organizate 13 acțiuni punctuale la baruri, restaurante și terase în județ.

Sursa: Alba24.ro

Citeste si: România a trimis o tranşă de peste 50.000 de doze de vaccin AstraZeneca pentru Republica Moldova

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Românii vor putea călători FĂRĂ VIZE în SUA începând din 31 martie. România a fost admisă oficial în Visa Waiver

România a fost admisă oficial în programul Visa Waiver al Statelor Unite. Cetățenii români vor putea călători fără vize...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -