Un bărbat s-a prezentat luni la ghișeul băncii și l-a amenințat pe casier cu un pistol, care era de jucărie, se pare.
Casierul a apăsat butonul de siguranță, iar atacatorul a fugit. La sediul băncii se află polițiștii, care încearcă să afle cine este individul. Se pare că banca aparține Alpha Bank.
Luni în jurul orei 15:00, Secţia 17 Poliţie au fost sesizată cu privire la faptul ca la o unitate bancară din Sectorul 5, un bărbat, în vârstă de aproximativ 25 de ani, a intrat în sediul unei bănci, având asupra sa un pistol ce părea a fi de jucărie. Bărbatul ar fi solicitat unui angajat bani, însă acesta nu s-a conformat, spunându-i să plece, context în care cel în cauză a părăsit banca, fără să sustragă bani sau alte valori.”, a anunţat Poliţia Capitalei.