Dorin Lojigan: 𝐂𝐀𝐌𝐏𝐈𝐀 𝐓𝐔𝐑𝐙𝐈𝐈 𝐀 𝐓𝐑𝐄𝐂𝐔𝐓 𝐈𝐍 𝐒𝐂𝐄𝐍𝐀𝐑𝐈𝐔𝐋 𝐆𝐀𝐋𝐁𝐄𝐍 𝐒𝐈 𝐀𝐒𝐓𝐀 𝐕𝐈 𝐒𝐄 𝐃𝐀𝐓𝐎𝐑𝐄𝐀𝐙𝐀!
Potrivit hotărârii CJSU din această seară, Câmpia Turzii a trecut oficial în scenariul galben, la mică distanță de scenariul verde, cu o rată a incidenței de 1,88 la 1000 de locuitori.
,,Eforturile noastre nu ar fi avut succes fără implicarea câtorva instituții care și-au adus aportul pentru a ajunge de la indicele de 7,50 la 1.88.
Multumesc pe aceasta cale domnului manager al spitalului Adrian Antal, cadrelor medicale din spital (evident acelora care au rămas să lupte pentru pacienții lor), poliției naționale, poliției locale și nu în ultimul rând, celor mai importanți actori, dumneavoastră, cetățenilor municipiului Câmpia Turzii. Ați înțeles importanța măsurilor luate si v-ati conformat hotărârilor luate de Comitetul Local pentru Situații de Urgență, iar rezultatele vi se datoreaza.” transmite primarul din Câmpia Turzii.