Începe campania de vaccinare anti-COVID-19 la Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj. Aproximativ 90 de cadre medicale vor fi vaccinate mâine, 27 decembrie.
Mâine, 27 decembrie, în jurul orei 09:00, va debuta campania de vaccinare pentru aproximativ 90 dintre cadrele medicale de la Spitalul de Boli Infecțioase, care au fost programate să se imunizeze în perioada 27-31 decembrie, din lotul de 375 de doze anti-Covid-19, a anunțat prefectul Clujului, Mircea Abrudean.
Vor fi 2 puncte de vaccinare situate la parter, în compartimentul de spitalizare de zi, având la dispoziție spații de așteptare ante și post-vaccinare, 2 săli de triaj și un salon pentru urgențe (preterapie intensivă).
Instituția Prefectului Cluj:
➡️ Mâine, 27 decembrie, în jurul orei 9, va debuta campania de vaccinare pentru aproximativ 90 dintre cadrele medicale de la Spitalul de Boli Infecțioase, care au fost programate să se imunizeze în perioada 27-31 decembrie, din lotul de 375 de doze anti-Covid-19. Vor fi 2 puncte de vaccinare situate la parter, în compartimentul de spitalizare de zi, având la dispoziție spații de așteptare ante și post-vaccinare, 2 săli de triaj și un salon pentru urgențe (preterapie intensivă).
➡️ Primele 5 persoane care vor fi vaccinate sunt:
- Dr. Violeta Briciu, director medical
- Dr. Vasile Morar, medic șef radiologie
- Dr. Mirela Flonta, medic șef Laborator analize medicale
- Dr. Iulia Trifu, medic specialist radiologie
- Ioan Mureșan, manager SCBI
➡️ Condițiile de păstrare ale vaccinului în spital sunt asigurate conform cerințelor producătorului, 2-8 grade C, fiind aduse direct de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.
➡️ Se vor vaccina 6 persoane/ora/punct de vaccinare, la interval de 10 minute. Programul de funcționare va fi de 12 ore pe zi.
➡️ Personalul care a optat pentru vaccinare va fi planificat în perioada 27-30 decembrie, 31 decembrie – a 5-a zi de valabilitate a vaccinului va fi doar de rezervă.
➡️ Centralizarea persoanelor și a centrelor de vaccinare pe județ a fost efectuată în felul următor:
✓ Centre de vaccinare pentru personalul medical:
- 20 centre (spitale și centre medicale)
- 35 cabinete de vaccinare
- 38 echipe de vaccinare
- 12.458 persoane de vaccinat
✓ Centre rezidențiale de îngrijire:
- 49 centre – echipaje mobile de vaccinare
- capacitate paturi – 2.099
- personal angajat – 480
✓ Centre de vaccinare pentru populația de peste 65 de ani și a bolnavilor cronici:
- Centre/ județ – 30 (13 Cluj-Napoca, 3 Turda, 1 Câmpia Turzii, 2 Dej, 1 Gherla, 1 Huedin, 1 Călățele, 1 Mociu, 1 Apahida, 1 Chinteni, 1 Gilău, 1 Băișoara, 1 Aghireșu, 1 Florești, 1 Baciu)
- 46 echipe de vaccinare în centre
- 2 echipaje mobile de vaccinare
- 132.942 populația deservită
➡️ Echipamentele STS sunt predate, funcționale, iar instruirea a fost efectuată.
➡️ Persoana de contact mandatată de Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca este dr. Violeta Briciu, 0751.519.421.
➡️ Evenimentele vor fi transmise live pe toate paginile de Facebook instituționale ale Guvernului României.
➡️ Imaginile de la evenimentele organizate pentru promovarea campaniei de vaccinare pot fi obținute prin intermediul TVR, în calitate de broadcaster oficial al acestei campanii (persoană de contact Laura Neagu, 0723.200.878).