Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că printre prioritățile sale se numără și deschdierea școlilor.
”Ministerul Educaţiei trebuie să fie în prima linie a responsabilităţii, alături de Ministerul Sănătăţii. Sistemul Educaţiei este cel mai mare sistem public, în orice ţară. Va trebui să ne concentrăm pe probleme de ordin urgent cum ar fi deschiderea şcolilor pe care ne-o dorim a se face cât mai repede va permite perspectiva epidemiologică. Au fost evoluţii specifice care vizează în special copiii. Este prioritate zero analiza acestor evoluţii şi luarea celei mai bune decizii, în sensul în care ne dorim cu toţii, profesori, elevi, părinţi, Minister al Educaţiei, reîntoarcerea cât mai grabnică la şcoală.
Prioritizarea deschiderii școlilor va trebui să fie, în primul rând grădiniţă şi învăţământ primar, apoi învăţământ gimnazial, apoi învăţământ liceal şi învăţământ universitar cu cele trei, licenţă, master şi doctorat”, a spus Sorin Cîmpeanu.
”Acele date (n.r.: despre deschiderea școlilor) sunt dintr-o structură a anului şcolar aprobată în anul acesta, înainte de a izbucni criza sanitară. Această întrebare îşi găseşte răspunsul printr-o analiză responsabilă împreună cu Ministerul Sănătăţii şi specialişti în epidemiologie. Urmează să avem o discuţie serioasă în acest sens cu ministrul Sănătăţii care încă nu şi-a preluat mandatul”, a declarat Sorin Cîmpeanu.