sâmbătă, ianuarie 11, 2025

Șeful Serviciului Rutier Maramureș Comisar Dorin Gherman: Banii din amenzile de circulație, folosiți obligatoriu la infrastructura rutieră!

- Advertisement -spot_img
Must Read


Este binecunoscut faptul că România se află pe ultimele locuri din U.E. nu numai la numărul de kilometri de autostradă, dar și la infrastructura rutieră în general, în timp ce înregistrează una dintre ratele cele mai ridicate ale mortalității prin accidente de circulație. În condițiile în care sumele încasate din amenzi se ridică la valori deloc neglijabile (care s-au constituit în venituri la bugetele locale), dezinteresul unor autorități publice locale de a investi în siguranța rutieră a membrilor comunităților lor nu ar trebui motivat prin lipsa fondurilor.
Având în vedere aceste aspecte, pe principiul folosit la accizarea carburanților, propun completarea Ordonanței Guvernului nr.2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, în sensul introducerii la art. 28 a alineatului 4, după cum urmează: „Sumele rezultate din achitarea amenzilor vor fi folosite exclusiv în scopul finanțării proiectelor de infrastructură rutieră”. Astfel, acești bani nu vor mai putea fi alocați de către primari (ordonatori principali de credite) în alte direcții, de pildă la plata angajaților primăriei ori la alte cheltuieli, ci vor fi utilizați obligatoriu la construirea de drumuri laterale pentru vehiculele lente – tractoare, vehicule cu tracțiune animală, utilaje agricole sau forestiere – trotuare, piste pentru biciclete, locuri de parcare, montarea de indicatoare, aplicarea de marcaje, amenajarea de sensuri giratorii,semaforizări inteligente,extinderea/îmbunătățirea rețelelor de iluminat public (corpuri de iluminat cu tehnologie LED cu senzori de mișcare, suprailuminarea trecerilor de pietoni), etc.
Propunerea de completare a legii rămâne de actualitate și în condițiile constituirii contului unic, deschis la Trezoreria Statului. Acest cont, destinat încasării amenzilor contravenționale, este prevăzut în Legea nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale (ale cărei norme de aplicare se lasă încă așteptate…).
Această modificare legislativă, coroborată cu o mai mare rată de absorbție a fondurilor europene destinate dezvoltării infrastructurii, ar putea schimba în bine lucrurile. Siguranța rutieră este un deziderat social prezent și de perspectivă.

Nădăjduiesc ca acest articol să fie considerat util și susținut măcar de către un membru al parlamentului ori de către guvern, altminteri, în conformitate cu art. 74 din Constituția României privind inițiativa legislativă, ar fi necesară strângerea de semnături de la 100.000 de cetățeni cu drept de vot, din cel puțin un sfert dintre județele țării.
Drum bun!
Șeful Serviciului Rutier Maramureș Comisar șef de poliție Dorin Gherman

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Românii vor putea călători FĂRĂ VIZE în SUA începând din 31 martie. România a fost admisă oficial în Visa Waiver

România a fost admisă oficial în programul Visa Waiver al Statelor Unite. Cetățenii români vor putea călători fără vize...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -