joi, ianuarie 16, 2025

ZILELE MUZEULUI MILITAR NAŢIONAL „REGELE FERDINAND I” Ediţia a XVII-a

- Advertisement -spot_img
Must Read

Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” găzduieşte în zilele de 13 şi 14 mai  2017,  în intervalul orar 10:00-14:00, manifestarea devenită tradiţională în spaţiul muzeistic bucureştean,  „Zilele Muzeului Militar Naţional”, având tema „Istoria militară retrăită”.

Ca şi în anii trecuţi, Muzeul Militar Naţional propune publicului un program atractiv şi în mare parte inedit, care se adresează cu precădere tinerilor vizitatori, interesaţi să cunoască aspecte mai puţin ştiute privind trecutul oştirii române dar şi publicului adult, pasionat de istoria militară în general, colecţionarilor de obiecte militare vechi, tuturor celor care doresc să petreacă câteva ore agreabile într-un spaţiu cultural unic în Bucureşti şi în ţară.

În aceste zile sunteţi invitaţi la redeschiderea oficială a sectorului de Istorie Militară Modernă, în care sunt prezentate pe larg evenimentele importante ale începutului de secol XX, inclusiv participarea armatei române la eroicele lupte pentru realizarea României Mari  şi care conţine o varietate de obiecte originale din patrimoniul instituţiei, expuse într-o manieră modernă şi atractivă.

În cadrul acestei manifestări, publicul vizitator va putea asista la reconstituirea epocii războaielor daco-romane, la standul organizat de Asociaţia „Terra Dacica Aeterna”, de la Cluj,  în care vor fi prezentate aspecte ale vieţii militare şi civile din acea perioadă.

Epoca medievală, din secolele XIII-XV, va fi marcată de grupurile istorice „Compania Ursului Brun” din Bucureşti şi „Ordinul Cavalerilor Cetăţilor Bârsei”, din Braşov, care vor organiza standuri în care vor fi prezentate echipamentul şi armamentul de epocă şi se vor efectua demonstraţii de luptă, în conformitate cu tactica utilizată în acele vremuri. Epoca Renaşterii va fi reconstituită de Asociaţia „Societas Militae Getae”, din Bucureşti, ai cărei membri, echipaţi în costume medievale din secolul al XVI-lea, vor reconstitui tehnica duelului, vor prezenta modul de mânuire a armamentului alb şi tirul cu arcul tradiţional. Mânuirea arcului medieval, demonstraţii de tragere şi iniţiere în utilizarea acestei arme de luptă la distanţă,  vor putea fi urmărite în cadrul prezentărilor făcute de Asociaţia „Ares Archery”, din Bucureşti, la poligonul de tir amenajat în curtea muzeului.

Membrii Asociaţiei „6 Dorobanţi” , din Bucureşti, vor participa la manifestare cu un detaşament echipat în uniforme ale oştirii din Ţara Românească (infanterie, artilerie şi dorobanţi ai Agiei) din vremea Revoluţiei de la 1848, prilej cu care se va organiza un bivuac de epocă, se vor face prezentări şi demonstraţii de tragere cu armamentul de infanterie şi cu un tun cu pulbere neagră.

Epoca Războiului de Independenţă a României, din 1877-1878, va fi recreată de membrii Asociaţiei „Tradiţia Militară”, din Bucureşti, care vor efectua prezentări de uniforme şi  demonstraţii de instrucţie de front şi tactică, în conformitate cu regulamentele militare de epocă ale armatei române, avându-i ca parteneri, aliaţi dar şi „inamici”, pe membrii Societăţii Naţionale „Traditsia”, din Bulgaria, echipaţi în uniforme ale drujinelor de voluntari bulgari, înfiinţate la Ploieşti în primăvara anului 1877, dar şi în uniforme ale nizamilor otomani.

Comemorarea marilor bătălii din vara anului 1917, din Moldova, va fi realizată de membrii „Clubului de Istorie Militară”, din Bucureşti, care vor reconstitui o poziţie de luptă a armatei române de pe frontul de la Mărăşeşti şi de Asociaţia „IR-33 Cetatea Aradului”, din Arad, care va reprezenta Regimentul Kuk de infanterie Nr. 33, din Arad, unitate a armatei austro-ungare cu componenţă majoritar românească. Muzeul Transmisiunilor, de la Otopeni, filială a Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, va amenaja un punct de transmisiuni militare de campanie.

Participarea armatei române la Al Doilea Război Mondial, va fi marcată prin organizarea unui punct de comandă de pe Frontul de est, realizat de membrii asociaţiilor „Redescoperă Istoria”, din Bucureşti şi „Retromil”, din Braşov, precum şi prin standul Asociaţiei „Deutsches Freikorps”, din Bucureşti, unde vor putea fi văzute uniformele şi echipamentul armatei germane utilizate în cursul ultimei conflagraţii mondiale.

Armata României din zilele noastre va fi marcată prin standul unei unităţi de elită din cadrul Forţelor pentru Operaţii Speciale, şi anume Detaşamentul de Căutare şi Salvare prin Luptă, care va prezenta publicului echipamentul şi armamentul din dotare precum şi tehnicile utilizate în activitatea pe care o desfăşoară.

Tradiţiile cercetăşiei vor fi reconstituite de reprezentanţii Organizaţiei Naţionale „Cercetaşii României”, precum şi de membrii „Asociaţiei Cercetaşilor Tradiţionali din România, ACT-RO” şi ai Asociaţiei „ Fraţii Dimăncescu”, care prin standul de prezentare, demonstraţii şi jocuri cercetăşeşti vor încânta mai ales pe micii vizitatori ai muzeului.

În cele două zile ale manifestării vor avea loc depuneri de coroane, prin ceremoniale militare de epocă, la monumentele aflate în incinta muzeului: Monumentul Eroilor Regimentului 21 Infanterie (realizat de Oscar Han) şi la Monumentul dedicat generalului Ioan Emanoil Florescu (realizat de Jules Clement Chaplain).

Unele din activităţile specifice desfăşurate în Muzeul Militar Naţional, vor fi prezentate publicului în cadrul standurilor de restaurare-conservare şi „Cultul Eroilor” de omagiere a militarilor căzuţi pe câmpul de luptă.

În curtea Muzeului Militar Naţional va fi amenajat un cinematograf de campanie în care vor rula filme documentare cu tematică istorico-militară.

Sperăm ca miniconcertele de muzică militară de epocă, marşuri şi muzică de promenadă, susţinute de fanfara militară a Serviciului Muzicilor Militare să încânte auditoriul.

Ca şi în alţi ani, în cadrul manifestării va exista un târg al colecţionarilor de obiecte militare de epocă şi se va distribui „hrana de război”, tradiţionala fasole cu cârnaţi,  pregătită la bucătăria de campanie organizată în incinta muzeului.

Dorim ca şi ediţia din acest an a „Zilelor Muzeului Militar Naţional” să devină un prilej de întâlnire a pasionaţilor de istorie militară din Bucureşti şi din ţară, o ocazie unică de cunoaştere a istoriei sub o formă inedită, prin prezentări interactive, cu caracter instructiv-educativ.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Alertă! Pericol de incendiu într-o clădire din incinta Centralei Nucleare Cernavodă

𝐅𝐮𝐦 𝐥𝐚 𝐞𝐭𝐚𝐣𝐮𝐥 𝟏 𝐚𝐥 𝐮𝐧𝐞𝐢 𝐜𝐥ă𝐝𝐢𝐫𝐢 𝐚𝐝𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐢𝐯𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐜𝐚𝐝𝐫𝐮𝐥 𝐂𝐞𝐧𝐭𝐫𝐚𝐥𝐞𝐢 𝐧𝐮𝐜𝐥𝐞𝐚𝐫𝐞𝐥𝐞𝐜𝐭𝐫𝐢𝐜𝐞 𝐂𝐞𝐫𝐧𝐚𝐯𝐨𝐝ăUPDATE: Echipamentul electric al Unităţii 0 (sistem auxiliar),...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -