Un nou focar de COVID-19 a izbucnit la Spitalul Municipal Turda unde mai multe cadre medicale și personal auxiliar au fost testați pozitiv cu virusul Sars-Cov-2, scrie turdanews.net
Este vorba despre secția de interne a unității medicale, timp de 2 zile aceasta va fi închisă pentru dezinfecție iar personalul infectat a fost izolat la domiciliu.
„Este vorba despre 1 medic, asistente și infirmiere. În total sunt 9 persoane de pe această secție. Vineri erau 10 pacienți internați pe secție, care au fost fie externați, fie transferați în alte secții. Astăzi și mâine secția este închisă pentru dezinfecție, iar personalul infectat este izolat la domiciliu.”, a confirmat medicul Victor Andrașoni, director medical al Spitalului Municipal Turda, pentru RefleqtMedia.
Reamintim că tot la spitalul municipal din Turda în urmă cu 2 săptămâni a izbucnit un focar de coronavirus, ocazie cu care 6 cadre medicale și auxiliare au fost infectate cu COVID-19.