Un accident mortal a avut loc în această dimineață, în jurul orei 7 dimineața, în afara localităţii clujene Baciu.
Din primele informații, un șofer de 47 de ani, din comuna Corneşti, care se deplasa pe DN1F E81, în afara localităţii Baciu, dinspre Zalău înspre Cluj-Napoca, ar fi efectuat manevra de depășire a unui alt autovehicul, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 42 de ani, din comuna Apahida.
La accident au intervenit două autospeciale cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD și două ambulanțe. Salvatorii au găsit două persoane încarcerate, în stare de inconștiență. Pompierii au început imediat operațiunile de descarcerare și acordare a asistenței medicale celor două persoane. Femeia încarcerată nu mai prezenta semnale vitale, iar după scoaterea acesteia s-au început manevrele de resuscitare, fără succes. Bărbatul a fost extras după aproximativ 30 de minute de eforturi depuse de către pompieri și personalul medical.
“Gradul de încarcerare al celor două persoane a fost ridicat implicând mai multe operațiuni pentru descarcerare: stabilizarea autoturismului, scoaterea portierelor din față ale autoturismului, tăierea elementelor de rezistență din structura mașinii, îndepărtarea bordului și tăierea și îndepărtarea parțială a plafonului“, a precizat ISU Cluj.
Femeia care și-a pierdut viața avea 41 de ani și era din comuna Corneşti. Aceasta se afla în autoturismul condus de bărbatul de 47 de ani.
Sursa: http://dej24.ro