miercuri, ianuarie 22, 2025

România pe primul loc ca rată a deceselor COVID din UE, raportate la populație.

- Advertisement -spot_img
Must Read

România este țara cu cea mai mare rată a deceselor provocate de COVID-19, din Uniunea Europeană, de 3,1 la 100.000 de locuitori, potrivit unui raport al Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC). Medicul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, a explicat la Digi24 cauzele acestui număr mare de decese, raportat la populație.

Raportul ECDC prezintă situația din ultimele două săptămâni, dar Roâmânia este pe primul loc de aproximativ o lună și jumătate, a spus Rafila.

„Este preocupant, pentru că, după România, urmează la distanță apreciabilă Bulgaria, cu 1,5 decese la 100.000 de locuitori, după care toate țările au o cifră mai mică de 1, unele chiar extrem de mică. Asta demonstrează că pacienții din România care fac infecția cu coronavirus în această perioadă sunt, destul de mulți, din categoia persoanelor cu comorbidități, care sunt dispuse la forme mai grave, cu complicații, și din păcate se ajunge și la deces”, a spus Rafila.

Pe de altă parte, adaugă el, au fost și țări în care evoluția cazurilor a fost „fulminantă”, cum este Spania, care a ajuns la peste 200 de cazuri la 100.000 de locuitori.

„Dar mortalitatea, raportată la numărul populației, este un indicator care trebuie luat în considerare și cred că acolo ar putea fi aduse unele îmbunătățiri”, a spus Rafila, arătând că unele spitale sunt suprasolicitate, iar unitățile de terapie intensivă din unele localități sunt sub presiune.

„Bănuiesc că astfel de suprasolicitări – și ale persoalului medical, sunt oameni care lucrează acolo de mult timp, fără concedii, sub presiune foarte mare – și atunci trebuie să găsim o soluție astfel încât să repartizăm această povară și în alte zone, care sunt mai puțin afectate în acest moment. Asta este opinia mea, bineînțeles”, a spus Rafila.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Divorțul lui Victor Ponta ține și azi prima pagină a ziarelor. Documentul care confirmă despărțirea

Victor Ponta, fost prim-ministru al României și fost candidat la alegerile prezidențiale, a divorțat de Daciana Sârbu, punând capăt...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -