Guvernul a aprobat ieri, 31.08.2020, modificarea Hotărârii Guvernului nr. 665/2008 pentru stabilirea nominală și pe porțiuni a căilor navigabile interioare ale României.
În urma acestei hotărâri, a fost interzisă navigația pe lacurile Fântânele și Tarnița, din județul Cluj, cu excepția ambarcațiunilor propulsate prin forță umană, eoliană, precum și a celor propulsate cu motoare electrice.
Instituția Prefectului Cluj a efectuat în ultimul timp mai multe demersuri pentru modificarea cadrului legislativ care reglementează regimul navigabil pe cele două lacuri, solicitând autorităților statului să ia o decizie cu privire la acest fapt. Astfel, încă din luna ianuarie a acestui an, Instituția Prefectului – județul Cluj, prin domnul prefect, Mircea Abrudean, a reluat corespondența cu Ministerul Transporturilor pe această temă și a realizat toate demersurile necesare, urmare a evaluărilor care au avut loc la nivelul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, dar și a concluziilor grupului de lucru constituit la nivelul instituției, care a avut ca scop analizarea regimului navigabil pe cele două lacuri și totodată a construcțiilor ilegale din vecinătate.
Demersurile au fost realizate în mod susținut și cu prioritate, astfel încât situația tergiversată de prea mult timp, să fie reglementată cu celeritate.
Lacul Tarnița reprezintă o sursă de bază de apă brută în vederea potabilizării pentru trei municipii (Cluj-Napoca, Dej și Gherla) și un număr de 121 de localități rurale din județul Cluj. În ultimele luni, prin ordin al prefectului județului Cluj, autoritățile județene au efectuat mai multe acțiuni de verificare a modului în care sunt respectate normele de sănătate și mediu pe cele două lacuri, iar în urma controalelor s-au aplicat mai multe sancțiuni.
Modificarea cadrului legislativ care reglementează regimul navigabil pe lacurile Fântânele și Tarnița este și rezultatul unei constante preocupări a comunității clujene în acest sens, care a desfășurat în ultimii ani mai multe acțiuni civice pentru împiedicarea poluării mediului și a protejării acestei zonei, iar guvernul actual a acționat cu celeritate pentru soluționarea acestei situații de mare interes pentru clujeni.