,,Dragi prieteni, vă anunț că sunt bine, chiar mai bine decât își doresc adversarii mei politici și mai determinat să lupt pentru a demonstra că încă se poate schimba ceva la Câmpia Turzii. Că încă se poate face o politică pozitivă, fără injurii, amenințări sau dosare politice.
Vă mulțumesc tuturor pentru mesajele de susținere, pentru încrederea și sprijinul acordate în aceste zile.
De fiecare dată când mi-am exprimat intenția de a candida la funcția de primar, mi-am asumat faptul că aș putea fi hărțuit, linșat mediatic sau acuzat în dosare politice inventate cu scopul de a-mi denigra imaginea, apărute surprinzător în preajma campaniei electorale.
Nu e puțin suspect că exact după anunțarea candidaturii mele apar știri în toată presa despre un dosar politic pe numele meu, reluându-se veșnica temă?!
Cu răbdare, de fiecare dată am demonstrat că nu este așa! Și de această dată sunt hotărât să vă demonstrez același lucru: justiția se face de către magistrați, nu pe facebook sau prin mass-media, iar dezbaterea politică trebuie să aibă în centrul său problemele cetățenilor, nu interpretarea politică a unui simplu demers juridic.
Vom asista oricum în următoarele zile la o explozie de articole și denigrări ale postacilor de facebook, pregătiți din timp pentru acest moment.
Dacă e nevoie totuși să trec prin astfel de momente neplăcute, nu regret, dacă în final voi reuși să fac ceva pentru Câmpia Turzii. Sunt convins că cetățenii acestui oraș au înțeles miza acestui război politic, și pot face diferența prin votul lor la următoarele alegeri!
Nu renunț la candidatură și acum mai mult ca niciodată sunt mai decis și mai hotărât să lupt pentru primăria Câmpia Turzii și pentru comunitatea noastră.
Tot acest scandal nu face decât să mă motiveze mai mult să lupt pentru o politică pozitivă, corectă și pentru a demonstra că aceste tactici mârșave, care se folosesc prea des în ultima vreme, nu au ce căuta într-o țară europeană.
Iubesc Câmpia Turzii!
Avram Gal – candidat ALDE la funcția de Primar
Preluare Facebook