duminică, ianuarie 12, 2025

Polițiștii s-au autosesizat după ce au văzut această poză pe facebook. Vezi toată povestea! :)

- Advertisement -spot_img
Must Read

La data de 16 august a.c., în jurul orei 17:30, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești au vizualizat o serie de imagini apărute pe o platformă de socializare, cu privire la o persoană care se deplasa pe DN1-E60, din direcţia Floreşti spre Gilău, cu un autoturism în stare avansată de deteriorare şi fără a avea plăcuţele cu numărul de înmatriculare montate.

Poliţiştii s-au sesizat din oficiu, în cauză fiind efectuate.

Astfel, la scurt timp, autoturismul a fost depistat pe strada Barajului, din localitatea Floreşti. 

Poliţiştii au procedat la legitimarea conducătorului auto, un bărbat de 32 de ani, din comuna Căpusu Mare. 

În urma verificărilor, s-a constatat că acesta nu deţine permis de conducere iar  autoturismul nefiind înmatriculat. 

În cauză se efectuează verificări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea a unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal. 

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Românii vor putea călători FĂRĂ VIZE în SUA începând din 31 martie. România a fost admisă oficial în Visa Waiver

România a fost admisă oficial în programul Visa Waiver al Statelor Unite. Cetățenii români vor putea călători fără vize...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -