sâmbătă, ianuarie 11, 2025

Spectacol dedicat Fecioarei Maria – patronul spiritual al municipiului Câmpia Turzii

- Advertisement -spot_img
Must Read

În contextul în care întreaga suflare creștinească marchează marea Praznicul „Adormirii Maicii Domnului”, iar din anul 2012, conform HCL 84/2012 Fecioara Maria a fost declarată Patronul Spiritual al Municipiului Câmpia Turzii, Primăria și Consiliului Local au decis organizarea unor activități culturale în condițiile impuse de situația epidemiologică existentă, cu respectarea normelor de igienă și distanțare socială.

”Am considerat că această sărbătoare este un moment optim de a readuce în fața dumneavoastră, cetățenii acestui municipiu, valorile locale, tradiția și jocul popular, talentul nativ descoperit la Câmpia Turzii în condițiile în care organizarea Zilelor Municipiului Câmpia Turzii nu a fost posibilă la amploarea anilor precedenți” a declarat primarul municipiului, Dorin Nicolae LOJIGAN.

Așadar, în data de 15 august 2020, începând cu orele 19.00 în Piața Tricolorului, primăria vă invită să luați parte la o seară culturală realizată în colaborare cu Parohia „Învierea Domnului” din Câmpia Turzii, cu următorul program:

• 19.00- Alocuțiune: prof. Călin Felezeu

• 19.20- Recital ”Trio Clasic”

• 19.35- Scenetă „Brâncoveanu”

• 19.45- Alocuțiune: Primarul municipiului Câmpia Turzii, Dorin Nicolae Lojigan

• 19.50- Ansamblul folcloric „Ardeleana”

• 20.00- Fanfara ”Promenada”

Invitatul zilei de 15 august este Înalt Preasfinția Sa, Andrei, Arhiepiescopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Duminică 16 August, începând cu orele 19.00 în parcul de pe strada Gheorghe Barițiu vă așteptăm cu următorul program artistic:

• Ora 19.00- Clubul de canto „Bella Musica”

• Ora 19.20- Ansamblul folcloric „Mugurelul”

• Ora 19.30- Alocuțiune: Primarul municipiului Câmpia Turzii, Dorin Nicolae Lojigan

• Ora 19.35- Fanfara „Promenada”

Menționăm că evenimentul se va desfășura în limitele impuse de autorități cu respectarea normelor în vigoare:

• accesul în spațiu se face cu respectarea de către participanți a distanțării de minimum 1,5 m;

• accesul publicului va fi permis numai în condițiile purtării de mască (medicală/nonmedicală) pe toată durata evenimentului.

Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul;

• la intrare se va efectua un triaj observațional și nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (febră, tuse, strănut, rinoree).Direcția Relații cu Comunitatea

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Românii vor putea călători FĂRĂ VIZE în SUA începând din 31 martie. România a fost admisă oficial în Visa Waiver

România a fost admisă oficial în programul Visa Waiver al Statelor Unite. Cetățenii români vor putea călători fără vize...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -