Meteorologii spun că vara aceasta ar putea fi cea mai caldă de când se fac măsurători. Schimbările climatice duc la instabilitate atmosferică şi la temperaturi cum nu s-au mai întâlnit până acum, scrie MEDIAFAX.
„Ceea ce caracterizează cu siguranţă perioada următoare este această alternanţă contrastantă între perioadele deosebit de calde faţă de normal şi cele răcoroase sub media multianuală. Este o caracteristică imprimată de dereglarea climei la nivel mondial şi particularizată la condiţiile Europei”, a declarat meteorologul Mircea Duţu.
„Conform estimărilor Agenţiei Americane pentru Atmosferă şi Oceane există şanse de 75% ca 2020 să devină cel mai cald an din istoria înregistrărilor meteo, adică după 1880”, mai spune meteorologul.
”După terminarea acestei crize sanitare care în definitiv are şi ea origini ecologice, important este ca preocupările de relansare economică să nu ducă la neglijare celor privind combaterea schimbărilor climatice şi mai ales la creşterea alarmantă a emisiilor de gaze cu efect de seră”, a explicat Duţu.