La data de 17 aprilie a.c., în jurul orei 00.20, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești au depistat un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din comuna Florești, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe strada Pădurii, din localitate, deși nu deținea permis de conducere.
În urma verificărilor, în interiorul autoturismului polițiștii au găsit 17 stâlpi metalici, despre care bărbatul de 39 de ani și pasagerul în vârstă de 17 ani au relatat că i-au sustras dintr-un șantier de construcțiide pe raza localității Florești, cu scopul valorificării acestora.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt calificat, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.