În perioada 10 – 13 aprilie a.c., polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrulServiciului de Ordine Publică și specialiști din domeniul silvic au acționat în județul Cluj, în zonamunicipiului Turda și a orașului Huedin.
Acțiunea desfășurată a avut scopul prevenirii șicombaterii activităților ilicite săvârșite în domeniulsilvic referitoare la tăierea, transportul șicomercializarea materialelor lemnoase.
În cadrul acțiunii au fost verificate 90 de mijloace de transport și au fost legitimate 105 persoane.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 7 sancțiuni contravenționale, valoarea acestora depășind 36.000 de lei.
Dintre acestea, 4 sancțiuni au fost aplicate în conformitate cu Legea nr. 171/2010.
Totodată, a fost finalizat un control al unui ocol de stat din zona municipiului Gherla, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Cluj, pe linia exploatării masei lemnoase.
Sancțiuni contravenționale au fost aplicate și pentruîncălcări ale prevederilor din ordonanțele militaresau ale normelor rutiere.
A fost dispusă măsura complementară de confiscare a peste 44,000 mc de material lemnos, cu o valoare aproximativă de 10.300 de lei.