Încă de acum două zile, angajații Companiei de Salubritate au demarat procedurile de montare a dispenserelor pentru dezinfectant, în scările din Municipiul Câmpia Turzii.
Această procedură a fost stipulată în Ordonanța Militară nr. 4/2020, la articolul 6, potrivit căruia: „Autoritățile administrației publice locale vor asigura montarea de dispozitive cu soluții dezinfectante la toate intrările blocurilor de locuințe situate pe raza unității administrativ-teritoriale…”
Modelul este unul ergonomic, de plastic, ușor de montat și ușor de umplut cu gel dezinfectant.
Gelul dezinfectant care se va folosi la umplerea dispenserelor este de înaltă clasă, produs în România și, datorită conținutului ridicat de glicerină din compoziția sa, nu este dăunător pielii.
Facem apel la cetățenii Municipiului Câmpia Turzii să NU DISTRUGĂ și să NU VANDALIZEZE dispenserele și să le utilizeze doar în scopul pentru care au fost montate – dezinfectarea mâinilor la intrarea în bloc.
Estimăm că până mâine sau cel târziu luni, 13 aprilie 2020, această procedură să fie finalizată, iar dispenserele să fie funcționale în toate scările de bloc din Câmpia Turzii.
Direcția Relații cu Comunitatea