Astazi, pe Aeroportul Otopeni a aterizat un transport cargo cu peste 2 milioane de masti, chirurgicale, măști FFP2 și combinezoane de top, din China, pentru medicii si asistentii medicali din Romania, care luptă împotriva COVID-19.
Avram Gal, președinte al asociației New Life International face parte din echipa care a făcut posibilă achiziționarea și transportul echipamentelor medicale.
Avram Gal a ținut să menționeze ca in momentul in care se va întoarce acasă, va aduce Serviciului de Ambulanță Câmpia Turzii măști de protecție FFP2 si combinezoane, pe care le va preda angajaților stației, gratuit.
Nu este primul gest de acest gen al politicianului din Câmpia Turzii, în această perioadă de pandemie el făcând și alte donații la instituțiile sanitare, prin intermediul Asociației New Life International, pe care o conduce.
Avram Gal dorește să mulțumească pe această cale Premierului României, domnului Ludovic Orban, pentru sprijinul acordat pe tot parcursul acțiunii. De asemenea, un aport important l-au avut ambasadorul României în Shanghai și directorul Autorității de Aeronautica Civilă Română, Armand Petrescu. Implicarea dânșilor a avut un rol decisiv în realizarea acestei acțiuni și aducerea în România a materialelor medicale atât de necesare în aceste momente.
Transportul a fost asigurat prin intermediul Dyomedica CND, care a distribuit produsele către Unifarm România.
https://www.facebook.com/avram.gal/videos/3107030069328774/