În urma controlului desfășurat în data de 24 februarie 2020 de către ANPC – Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului și a informațiilor apărute ulterior în presă, facem următoarele mențiuni:
Neconformitățile din zona de bar au fost remediate imediat și barul restaurantul a fost redeschis începând cu orele 18:00 în aceeași zi (24 februarie).
”Restaurantul Baracca funcționează actualmente conform programului său standard de funcționare și sub aceeași rigoare organizatorică care ne-a asigurat longevitatea în acești peste 12 ani de când existăm pe piață și la același standard de calitate cu care ne-am obișnuit clienții. Am vrea să asigurăm publicul care ne urmărește și oaspeții că suntem deschiși la a răspunde la orice întrebări și a clarifica orice nelămurire privind activitatea noastră.”, declară Maria Dunca, managerul restaurantului Baracca.