Cinci persoane, printre care şi doi copii, au fost rănite în urma unui accident produs, marţi seara, într-o intersecţie din Cluj-Napoca.
Potrivit IPJ Cluj, accidentul a avut loc, marţi seara, la intersecţia dintre străzile Braşov şi Calea Turzii.
Două maşini au fost implicate în accidentul care s-a produs, conform primelor date ale poliţiştilor, din cauza unei pătrunderi pe contrasens.
Trei adulţi şi doi adolescenți au fost răniţi în urma impactului.
Potrivit ISU Cluj, la sosirea pompierilor, două tinere erau ieșite din autoturisme, iar salvatorii au utilizat echipamentele speciale pentru a scoate din autovehiculele contorsionate două femei și un bărbat, astfel încât să nu le agraveze posibilele leziuni suferite.
Echipajele medicale au consultat două tinere de 16 ani, două de circa 20 de ani și un bărbat de circa 25 de ani, pe care i-au transportat la spital, toți conștienți și cooperanți, dar cu multiple traumatisme.
Poliţiştii fac cercetări la faţa locului pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.