miercuri, ianuarie 15, 2025

Ilie Balaci, unul dintre cei mai cunoscuţi fotbalişti români, a murit azi, la vârsta de 62 de ani

- Advertisement -spot_img
Must Read

Ilie Balaci, unul dintre cei mai cunoscuţi fotbalişti români, a murit, duminică, la vârsta de 62 de ani. Ilie Balaci s-a născut la data de 13 septembrie 1956 şi a evoluat ca mijlocaş.

„În jurul orei 9,40, a fost anunţat apelul la 112. Imediat, la locuinţa de familie a fotbalistului s-a deplasat un echipaj cu medic de la SAJ Dolj, care a găsit victima în stop cardio-respirator. Ulterior, s-a luat decizia de a mai trimite în sprijin la caz încă un echipaj SMURD cu medic. După executarea timp de mai multe zeci de minute a manevrelor de resuscitare (conform protocolului medical), a fost declarat decesul fotbalistului”, au anunţat cei de la ISU Dolj.

Potrivit Pro Sport, 15 ani a durat cariera de jucător a lui Ilie Balaci. 12 din aceşti 15 ani au fost petrecuţi la Universitatea Craiova, club pentru care a jucat în mai mult de 300 de meciuri oficiale şi cu care a câştigat şapte trofee.

Balaci a debutat la Universitatea Craiova în august 1973 şi a a contribuit la primul titlu de campioană al echipei din Craiova. A câştigat trei titluri naţionale şi patru Cupe ale României şi a fost desemnat cel mai bun fotbalist român al anului în două rânduri: 1981 şi 1982. În prima ligă are 347 de meciuri şi 84 de goluri, la Universitatea Craiova, FC Olt Scorniceşti şi Dinamo Bucureşti.

La echipa naţională, pentru care a debutat la 17 ani, 6 luni şi 10 zile, Balaci a adunat 69 de selecţii şi 8 goluri. A fost căpitanul echipei naţionale în preliminariile Campionatului European din 1984, însă nu a jucat la turneul final din cauza unei accidentări.

Ca antrenor, a câştigat Cupa Campionilor Africii, în 1992, cu Club Africain Tunis (Tunisia), Cupa Cupelor Ţărilor Arabe, în 1993 şi 1994 cu Olimpique Casablanca (Maroc), Cupa Campionnilor Golfului, în 1997, cu Al Nassr Riad, şi în 1998 cu Al Hilal (ambele din Arabia Saudită), Cupa Cupelor Ţărilor Arabe în 2000 cu Al Ain (Emiratele Arabe Unite), Supercupa Asiei, în 2000 cu Al Ain.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Alertă! Pericol de incendiu într-o clădire din incinta Centralei Nucleare Cernavodă

𝐅𝐮𝐦 𝐥𝐚 𝐞𝐭𝐚𝐣𝐮𝐥 𝟏 𝐚𝐥 𝐮𝐧𝐞𝐢 𝐜𝐥ă𝐝𝐢𝐫𝐢 𝐚𝐝𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐢𝐯𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐜𝐚𝐝𝐫𝐮𝐥 𝐂𝐞𝐧𝐭𝐫𝐚𝐥𝐞𝐢 𝐧𝐮𝐜𝐥𝐞𝐚𝐫𝐞𝐥𝐞𝐜𝐭𝐫𝐢𝐜𝐞 𝐂𝐞𝐫𝐧𝐚𝐯𝐨𝐝ăUPDATE: Echipamentul electric al Unităţii 0 (sistem auxiliar),...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -