Conducerea Spitalului Judeţean Călăraşi a deschis o anchetă internă, după ce pe facebook au apărut imagini cu un pacient care tocmai ieşise din spital şi care se târăşte pe asfalt, în timp ce pe lângă el trece un infirmier. Medicii de garda spun că pacientul nu a dorit să primească tratament.
Pe imaginile postate luni seara pe facebook se vede cum un bărbat se târăşte pe asfalt în faţa Spitalului Judeţean Călăraşi, în timp ce un infirmier, care duce un cărucior cu rotile, vorbeşte cu el, apoi trece pe lângă bărbat şi intră în unitatea medicală
Medicul şef al UPU Călăraşi, dr. Viorica Gheorghiţă, a declarat presei că, într-adevăr, pacientul a primit îngrijiri pentru intoxicaţia alcoolică de care suferea, apoi a plecat, fără voia medicilor.
„Pacientul a fost adus de ambulanţă fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, lucru care s-a consemnat şi la venirea lui. Pacientul era conştient, cooperant, echilibrat din punct de vedere hemodinamic. S-au făcut investigaţii. În urma investigaţiilor, doamna doctor de garda a stabilit diagnosticul pentru pacient: intoxicaţie acută etanolică, stare de agitaţie psihomotorie, halenă alcoolică. S-a administrat pacientului tratament în UPU, pacientul şi-a smuls branula şi a părăsit camera de garda fără aviz spunând că vrea să ajungă în Slobozia, întrucât are domiciliul acolo şi vine cineva să îl ducă”, a spus medicul.
Ulterior, medicul de gardă ar fi trimis pe cineva după bărbatul care părăsise UPU, să îl roage pe să se reîntoarcă până va veni cineva din familie să îl recupereze, însă, potrivit şefului UPU, pacientul nu a dorit.
„Nu a vrut, ne-a adresat injurii şi nu a vrut sub nicio formă să se reîntoarcă în camera de garda. Văzând să e filmat, a început să reacţioneze diferit şi neadecvat conform patologiei pe care o avea, lucru cu care nu suntem de acord”, a mai spus dr. Gheorghiţă.
Pe de altă parte, comentariile apărute pe internet nu sunt tocmai în favoarea pacientului, majoritatea cititorilor susținând că acesta se afla în stare avansată de ebrietate.
Conducerea Spitalului Judeţean Călăraşi a dispus o anchetă internă pentru a stabili dacă angajaţii unităţii medicale au greşit în acest caz, informează MEDIAFAX.