ACCIDENT MORTAL IN JUDETUL MURES! DOI SOFERI AU MURIT PE LOC.
Două persoane au murit şi alta a fost rănită grav în urma unui accident rutier produs vineri seara pe DN 15, în localitatea mureşeană Brâncoveneşti.
Poliţiştii spun că, din cauza vitezei foarte mari, unul dintre şoferi a pierdut controlul maşinii şi a izbit frontal un alt autoturism care circula regulamentar din sens opus.
În urma impactului, atât şoferul vinovat, cât şi tânăra aflată la volanul maşinii care circulă regulamentar, au murit pe loc.
O şoferiţă de 24 de ani, care se îndrepta spre Reghin, s-a trezit brusc cu o maşină în faţă, pe sensul ei de mers. Şoferul, un bărbat în jur de 40 de ani, a pierdut controlul, probabil din cauza vitezei, şi a izbit în plin maşină care circulă regulamentar. În urma impactului cele două maşini au fost aruncate în afara părţii carosabile.
Sursa: Info Trafic Romania