duminică, aprilie 13, 2025

Lia Olguţa Vasilescu: ,,Sistemul sanitar este în vârful piramidei salariale; medicii sunt mai bine plătiţi decât miniştrii!”

- Advertisement -spot_img
Must Read

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat că în urma măsurilor adoptate de actuala guvernare sistemul sanitar se află „în vârful piramidei salariale” şi a afirmat că la ora actuală medicii sunt „mult mai bine plătiţi decât miniştrii”.

„Acest an este special pentru întreg sistemul sanitar pentru că este prima oară când i se recunoaşte rolul pe care-l are în societate, în sensul că, deja, se află în vârful piramidei salariale. La ora actuală medicii sunt mult mai bine plătiţi decât miniştrii, de exemplu, e absolut adevărat ceea ce vă spun, credeţi-mă că ştiu foarte bine”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu, luni, la la festivitatea de deschidere a anului universitar la Facultatea de Medicină din cadrul UMF Craiova.

Ministrul Muncii a menţionat că, pe plan local, pe lângă proiectul Spitalului regional din Craiova şi modernizările aduse Spitalului judeţean, se află în discuţie realizarea unui Laborator de analize medicale şi un Centru de radioterapie pentru adulţi şi pentru copii, în acest sens având loc recent discuţii cu premierul şi autorităţile locale.

Ea le-a transmis studenţilor Facultăţii de Medicină din Craiova să se pregătească foarte bine în profesia aleasă, având în vedere că în următorii ani se va înregistra o concurenţă mult mai mare pentru ocuparea unui post de medic.

„Discutam zilele trecute cu miniştri din mai multe ţări din Uniunea Europeană care îmi spuneau că salariile, deja, sunt mult peste ceea ce şi-au permis să acorde în aceste ţări, şi mă refer aici la Ungaria, Croaţia, alte ţări din estul Europei. Deci, probabil, veţi intra în concurenţă chiar şi cu medici veniţi din aceste ţări, aşa cum, până acum, se întâmpla cu medicii noştri care mergeau să concureze pe locurile altora din ţări ale Uniunii Europene. (…) Vă invit aşadar să vă pregătiţi foarte bine şi vă urez mult, mult succes, în deschiderea anului universitar”, a mai declarat Olguţa Vasilescu.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Cursuri GRATUITE pentru viitori beneficiari ai programului Start-Up Nation

𝐂𝐮𝐫𝐬𝐮𝐫𝐢 𝐠𝐫𝐚𝐭𝐮𝐢𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫𝐢 𝐛𝐞𝐧𝐞𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐫𝐢 𝐚𝐢 𝐒𝐭𝐚𝐫𝐭-𝐔𝐩 𝐍𝐚𝐭𝐢𝐨𝐧!Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) anunță lansarea oficială modulului de...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -