vineri, ianuarie 17, 2025

România – Campioana Europei la creșterea prețurilor în luna iulie

- Advertisement -spot_img
Must Read

România este pe primul loc în UE în ceea ce priveşte rata anuală a inflaţiei din iulie 2018, înregistrând o creştere de 4,3% a Indicelui Armonizat al Preţurilor de Consum (IAPC), arată datele comunicate vineri de Eurostat. România îşi păstrează această poziţie încă din luna aprilie 2018.

Biroul de statistică al Comisiei Europene – Eurostat – ia în calcul IAPC, astfel că în raportarea citată apare o inflaţie de 4,3% în iulie 2018 în România, în loc de 4,6% cât fusese Indicele Preţurilor de Consum (IPC).

Cele mai mari rate anuale au fost înregistrate în România (4,3%), Bulgaria (3,6%), Ungaria (3,4%) şi Estonia (3,3%), iar la polul opus – cu cele mai mici rate anuale – se află Grecia, cu o inflaţie anuală în luna iulie de 0,8%, Danemarca (0,9%) şi Irlanda (1%).

În luna iulie, rata anuală a inflaţiei în zona euro a fost de 2,1%, comparativ cu 2%, cât înregistra în iunie 2018, iar în aceaşi perioadă a anului precedent rata inflaţiei a fost de 1,3%.

Inflaţia anuală a Uniunii Europene a fost de 2,2% în iulie 2018, în creştere faţă de iunie, când inflaţia a fost de 2,1%, iar cu un an mai devreme a fost de 1,5%.

În perioada analizată, cea mai mare contribuţie la rata anuală a inflaţiei din zona euro a venit din sectorul energetic (+0,89 puncte procentuale – pp), urmat de servicii (+0,64 pp), produse alimentare, alcool şi tutun (+0,49 pp) şi bunuri nealimentare (+0,12 pp).

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

VIDEO: INCENDIU puternic, în miez de noapte, la o casă din Câmpia Turzii. O femeie a ajuns la spital cu arsuri grave în zona...

Apelul de urgență a venit la ora 03.28, iar două echipaje și o ambulanță SMURD s-au deplasat pe strada...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -