duminică, martie 16, 2025

Dorin Lojigan: Câmpia Turzii e a noastră, a tuturor, iar voi ați demonstrat asta!

- Advertisement -spot_img
Must Read

În contextul acțiunii privind „Luna Curățeniei de Primăvară” demarată de administrația locală a Municipiului Câmpia Turzii, în colaborare cu Domeniul Public, Compania de Salubritate, instituții și ONG-uri locale, comunitatea noastră s-a transformat într-un adevărat furnicar.

Astfel, în această săptămână, atât asociațiile de proprietari, cât și cetățenii care locuiesc în zona de case s-au mobilizat pentru a face curățenie și pentru a da o nouă înfățișare în jurul blocurilor, pe spațiile verzi, dând dovadă de un real sentiment de solidaritate față de acțiunile administrației publice locale.

Practic, cu toții au demonstrat că sunt oameni gospodari și că așteaptă venirea primăverii și a Sfintelor Sărbători de Paște cu un oraș curat, aranjat și primitor.

„Vreau să transmit felicitări tuturor cetățenilor care, prin spiritul lor civic, au oferit o reală dovadă de implicare. Ei sunt exemplele comunității noastre, iar eu, împreună cu echipa din cadrul administrației locale, vreau să le mulțumesc pentru determinarea și hărnicia de care au dat dovadă. Această atitudine proactivä demonstrează încă o dată că suntem o comunitate unită, implicată, orientată înspre viitor și dezvoltare și acesta este cadrul optim pentru implementarea unor proiecte ample care vor aduce Câmpia Turzii la un alt nivel”, spune Dorin Nicolae LOJIGAN , primarul municipiului Câmpia Turzii.

Toți acești oameni au o mare doză de respect și recunoștință din partea administrației publice locale!

Direcția Relații cu Comunitatea

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Intervenții pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată, în județul Cluj. Pompierii sunt solicitați la maxim

Pe parcursul zilei de luni, 10 martie 2025, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj a...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -