marți, martie 18, 2025

5 milioane de lei la Vișeu de Jos, pentru reabilitarea școlii și construirea a patru poduri

- Advertisement -spot_img
Must Read

Veștile bune continuă să vină în Maramureș, iar Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) acordă, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), etapa a doua, finanțări pentru proiectele din întregul județ, fără a ține cont de culoarea politică a primarilor. La sfârșitul săptămânii trecute, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a fost prezent la ședința Consiliului Local din Vișeu de Jos, acolo unde, la invitația primarului Gavrilă Șimon, a semnat două contracte de finanțare în sumă totală de aproximativ cinci milioane de lei.

Pentru realizarea obiectivului de investiții ”Poduri de interes local în zone fără acces peste râuri și văi în comuna Vișeu de Jos” s-a alocat o finanțare de 3.706.798,83 lei din bugetul MDRAP, valoarea totală a investiției fiind de 3.894.240,54 lei. Al doilea proiect finanțat prin PNDL2 este cel privind reabilitarea Școlii Gimnaziale Vișeu de Jos – Corp nr. 2, unde suma acordată este de 1.215.678,48 lei, iar valoarea totală este de 1.312.385,81 lei.

Gavrilă Șimon, edilul comunei Vișeu de Jos a declarat faptul că, la nivelul comunității pe care o conduce, toate proiectele demarate au fost finalizate, iar Programul Național de Dezvoltare Locală inițiat de Guvernul României a fost și este unul extrem de benefic.

”Am reușit, pe PNDL1, să finalizăm Grădinița cu Program Prelungit, o investiție de aproximativ 1,5 milioane de lei și să reabilităm drumul de pe Valea Morii, unde am avut la dispoziție o sumă de 1,2 milioane de lei. Acum, în prezența președintelui Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, am semnat o finanțare de aproximativ cinci milioane de lei și sperăm ca, în viitorul apropiat, să prindem un contract și pentru reabilitarea drumurilor din comună, unde suma solicitată de administrația locală este de aproximativ 6,1 milioane de lei. Mai avem un contract unde am obținut finanțare pe AFIR, în valoare de aproximativ 1,2 milioane de lei, respectiv reabilitarea căminului cultural, lucrare aflată în prezent în faza de licitație. Totodată, încercăm să depunem un proiect la Compania Națională de Investiții (CNI), pentru realizarea unui teren de sport”, a precizat primarul din Vișeu de Jos, Gavrilă Șimon.

Șeful administrației județene, Gabriel Zetea, prezent în Vișeu de Jos alături de senatorul de Maramureș, Liviu Marian Pop a precizat faptul că, o finanțare de aproape cinci milioane de lei pentru o comunitate ca Vișeu de Jos reprezintă o șansă uriașă de a aduce un plus valoare în viața locuitorilor, bugetul anual al comunei fiind foarte redus.

”Am apreciat mereu eforturile pe care le depune primarul Gavrilă Șimon de a demara proiecte absolut necesare pentru comunitatea pe care o conduce. După finanțările care le-a obținut pe PNDL1, unde suma care a ajuns în Vișeu de Jos a fost de aproximativ 3,7 milioane de lei, acum a obținut finanțări de 5 milioane de lei prin Programul Național de Dezvoltare Locală, etapa a doua. Și m-am bucurat să aflu că acestea nu sunt singurele proiecte din zonă, deoarece edilul din Vișeu de Jos s-a dovedit a fi, de fiecare dată, un partener corect. Mai mult, primarul Gavrilă Șimon a arătat că știe sa gestioneze profesionist și finanțările europene, iar cei care au de câștigat sunt locuitorii  comunei”, a declarat Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

𝐒𝐩𝐢𝐭𝐚𝐥𝐮𝐥 𝐂𝐥𝐢𝐧𝐢𝐜 𝐝𝐞 𝐔𝐫𝐠𝐞𝐧𝐭𝐚 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐂𝐨𝐩𝐢𝐢 𝐂𝐥𝐮𝐣-𝐍𝐚𝐩𝐨𝐜𝐚 𝐭𝐫𝐞𝐜𝐞 𝐥𝐚 𝐮𝐧 𝐚𝐥𝐭 𝐧𝐢𝐯𝐞𝐥

𝐒𝐩𝐢𝐭𝐚𝐥𝐮𝐥 𝐂𝐥𝐢𝐧𝐢𝐜 𝐝𝐞 𝐔𝐫𝐠𝐞𝐧𝐭𝐚 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐂𝐨𝐩𝐢𝐢 𝐂𝐥𝐮𝐣-𝐍𝐚𝐩𝐨𝐜𝐚 𝐭𝐫𝐞𝐜𝐞 𝐥𝐚 𝐮𝐧 𝐚𝐥𝐭 𝐧𝐢𝐯𝐞𝐥𝑺𝒆 𝒊𝒏𝒇𝒊𝒊𝒏𝒕𝒆𝒂𝒛𝒂 𝑪𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖𝒍 𝒅𝒆 𝒑𝒓𝒆𝒍𝒆𝒗𝒂𝒓𝒆 𝒅𝒆 𝒐𝒓𝒈𝒂𝒏𝒆...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -