Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a declarat faptul că, în cursul zilei de miercuri, 8 noiembrie 2017, ministrul Tineretului și Sportului, Marius Dunca a semnat alocarea sumei de 500.000 de lei pentru rapararea acoperișului Bazinului Olimpic ”Gheorghe Demeca” din Baia Mare. Banii au ajuns la Direcția Județeană pentru Tineret și Sport a județului Maramureș, urmând să fie organizată licitația, iar lucrările să demareze în cel mai scurt timp. Șeful administrației județene a subliniat faptul că, instituția Consiliului Județean nu are în subordine DJTS, deci implicit nici Bazinul Olimpic de înot din Baia Mare, însă fiind o problemă a maramureșenilor și a copiilor care își doresc să facă performanță în acest sport s-a implicat personal în rezolvarea acestei situații.
La conferința de presă care a avut loc în cabinetul președintelui CJ a fost prezent și directorului Liceului cu Program Sportiv din Baia Mare, Adrian Gherghel, care este și antrenor de înot și care a adus, în dese rânduri, performanță Maramureșului atât prin participările sale la diverse competiții, cât și prin sportivii pe care i-a pregătit.
”În urmă cu mai bine de o lună, când vijelia care a afectat multe construcții din Baia Mare, au apărut probleme și la acoperișul bazinului de înot. Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Gheorghe Pop de Băsești” al județului Maramureș a fost informat în cel mai scurt timp, iar pagubele menționate au fost împărțite în trei categorii. Prima categorie a făcut referire la instituțiile publice aflate în subordinea autorităților locale, cea de-a doua s-a referit la instituțiile aflate în subordinea deconcentratelor, iar în a treia categorie au intrat proprietățile private. Guvernul României s-a mișcat extrem de repede, alocând Maramureșului, într-un timp foarte scurt, o sumă de peste 90 de miliarde de lei vechi pentru instituțiile aflate în subordinea administrațiilor locale. În ceea ce privește instituțiile aflate în subordinea deconcentratelor era necesară o rectificare de buget, fondul de rezervă aflat la dispoziția Guvernului fiind epuizat. În urma discuțiile pe care le-am avut cu reprezentanții Ministerului Tineretului și Sportului, respectiv cu ministrul Marius Dunca, dar și cu secretarul de stat Cosmin Butuza, singura variantă în care puteau să vină în ajutorul Bazinului Olimpic era printr-un transfer intern de bani de la un capitol la altul. Trebuie specificat faptul că MTS nu avea aceste fonduri în buget, iar pentru a face modificările menționate erau necesare foarte multe avize, cel mai important fiind avizul Ministerului Finanțelor, care s-a primit în cursul săptămânii trecute. Au urmat, apoi, avizele interne ale MTS, iar în cursul zilei de miercuri, ministrul Marius Dunca a semnat rectificarea bugetului și transmiterea sumei de 500.000 de lei către obiectivul din Baia Mare”, a declarant președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
Antrenorul Adrian Gherghel a arătat că tinerii care s-au pregătit pentru competiții la bazinul de înot din Baia Mare au fost puși în situația de a găsi o variantă adiacentă pentru a putea să își continue antrenamentele, iar în prezent sportivii se trezesc la 5.00 dimineața și fac kilometri întregi pentru a ajunge la un bazin care nu se ridică la standardele celui din municipiul reședință de județ, însă nu există, în prezent, o altă soluție. ”Noi am încercat să nu deranjăm prea mult, dar ne bucurăm că s-a găsit o variantă pentru rezolvarea problemei. Acum sperăm ca cei care trebuie să gestioneze repararea acoperișului să facă acest lucru în cel mai scurt timp posibil”, a declarat Adrian Gherghel.