joi, ianuarie 23, 2025

Anunț istoric al Ministrului Transporturilor – Vrea să inaugureze 150 de kilometri de Autostradă, în 2018!

- Advertisement -spot_img
Must Read
Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a făcut un anunț foarte îndrăzneț în Comisia de Transporturi din Camera Deputaților. El a anunțat că pentru anul 2018 obiectivul este să dea în folosință cel puțin 150 de kilometri de autostradă.

Felix Stroe susține că ”în această perioadă se lucrează intens pentru a se face recuperări” și a precizat că în Ministerul Transporturilor există 18 autostrăzi în lucru, pentru fiecare în parte fiind desemna câte un departament special, care are ca obiectiv monitorizarea și supravegherea lucrărilor.

Stroe a explicat că în ritmul în care se lucrează acum, în anul 2018 obiectivul este să dea în folosință cel puțin 150 de kilometri de autostradă.

O măsură care va facilita investițiile, conform ministrului Transporturilor, este separarea din CNAIR. Vor fi despărțite partea de investiții de cea de mentenanță a autostrăzilor. ”Se lucrează din mers la această măsură și va intra în funcțiune CNIR (Compania Națională de Investiții Rutiere)”, a spus Stroe.

O altă măsură anunțată de ministrul Transporturilor privește Dunărea. El a explicat că, în acest moment, partea bulgară nu este interesată de dragajul Dunării, dar s-a obținut acordul verbal, urmează și cel scris, din partea bulgarilor pentru ca partea română să efectueze întreg dragajul pe Dunăre.

”Odată finalizat dragajul pe Dunăre, estimarea noastră este că va spori transportul comercial de patru sau cinci ori față de cât este în prezent, ceea ce va face mult mai atractiv portul Constanța”, a mai spus ministrul.

 

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Atenție! Macara căzută peste firele de curent, pe strada Traian Vuia din Cluj-Napoca. O mașină a fost avariată

Pompierii clujeni au intervenit miercuri, 22 ianuarie, pe strada Traian Vuia din Cluj-Napoca, unde o macara a căzut peste firele...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -