sâmbătă, ianuarie 11, 2025

ISU face recomandări pentru PREVENIREA INCENDIILOR ÎN SEZONUL RECE

- Advertisement -spot_img
Must Read

Odată cu scăderea semnificativă a temperaturilor, una dintre cele mai frecvente cauze de izbucnire a incendiilor este utilizarea defectuoasă a sobelor şi a mijloacelor / instalaţiilor de încălzire.

În acest sens, considerăm util să reamintim cetăţenilor şi factorilor responsabili că respectarea regulilor şi măsurilor de prevenire a incendiilor, precum şi adoptarea unui comportament adecvat, conduc la evitarea sau limitarea semnificativă a producerii unor evenimente negative, soldate cu victime şi/sau însemnate pagube materiale.

Măsuri specifice de prevenire aplicabile premergător şi pe timpul exploatării sobelor:

 Verificaţi cu grijă sobele, canalele şi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile din apropiere;

 Tencuiţi şi spoiţi cu var partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor;

 Curăţaţi canalele şi coşurile de fum premergător sezonului rece şi apoi periodic;

 Montaţi pe pardoseală, în faţa uşii de alimentare cu combustibil, o bucată de tablă cu dimensiunile de 0,50 x 0,70 m, pentru a preveni o eventuală aprindere accidentală a podelei/materialelor combustibile, de la jarul căzut din sobă;

 Nu introduceţi în sobă lemne cu lungimea mai mare decât focarul, nu lăsaţi uşa de la focar deschisă şi nu supraîncălziţi sobele;

 Nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi, în încăperi unde sunt în funcţiune astfel de mijloace de încălzire. Pentru mijloacele de încălzire locale sau centrale, care folosesc combustibil lichid, se recomandă următoarele măsuri:

 Verificarea etanşeităţii conductelor de alimentare cu combustibil;

 Interzicerea supraalimentării cu combustibil;

 Alimentarea cu combustibil atunci când mijlocul de încălzire nu este în stare de funcţionare;

 Curăţarea periodică a conductelor de alimentare şi a duzelor de pulverizare.

O altă cauză frecventă de incendii este reprezentată de exploatarea necorespunzătoare a aparatelor electrice de încălzire şi a instalaţiilor electrice, pentru a căror evitare trebuie luate următoarele măsuri:

 Nu utilizaţi instalaţii electrice defecte, realizate sau reabilitate de personal neautorizat, montate direct pe materialele combustibile, cu improvizaţii, cu legături electrice neacoperite de material electroizolant;

 Nu suprasolicitaţi circuitele electrice prin racordarea unor consumatori electrici care depăşesc puterea nominală a acestora;  Nu utilizaţi mijloace electrice de încălzire locală improvizate;

 Supravegheaţi permanent mijloacele de încălzire electrice aflate în funcţiune, chiar dacă sunt prevăzute cu mijloace de protecţie (termostat), deoarece acestea pot să nu funcţioneze la parametrii prevăzuţi şi deconectaţi-le în cazul în care apar defecţiuni sau părăsiţi încăperea respectivă.

Alte cauze generatoare de incendii sunt reprezentate de instalarea defectuoasă şi/sau exploatarea necorespunzătoare a centralelor termice cu combustibil gazos. Pentru înlăturarea acestora, trebuie luate următoarele măsuri:

 Montarea centralelor se va efectua numai de către personal autorizat;

 Verificarea periodică a etanşeităţii conductelor de alimentare cu combustibil gazos;

 Folosirea regulatoarelor de presiune în perfectă stare de funcţionare;

 Suspendarea utilizării centralelor termice la apariţia avariilor sau a oricăror altor defecţiuni şi solicitarea intervenţiei persoanelor autorizate pentru înlăturarea deficienţelor apărute.

 

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Un alt accident grav a avut loc vineri pe centura Vâlcele-Apahida. O șoferiță de 20 de ani a intrat în parapet

❗️Nou accident azi pe centura Vâlcele-Apahida❗️Un nou accident a avut loc azi pe centura Vâlcele-Apahida, în care o femeie...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -