sâmbătă, martie 15, 2025

Nocturna Bibliotecilor 2017

- Advertisement -spot_img
Must Read

Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga”, instituție de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, invită publicul clujean, sâmbătă, 30 septembrie 2017, între orele 18.00 – 24.00 să petreacă o seară inedită la Bibliotecă, în cadrul evenimentului ,,Nocturna Bibliotecilor 2017”.

,,Nocturna Bibliotecilor” este o inițiativă a Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) aflată la cea de-a VIII-a ediție, care își propune să ofere publicului o alternativă agreabilă de petrecere a timpului liber, într-un cadru destins, în care utilizatorii să aibă ocazia să interacționeze cu personalul bibliotecar și să experimenteze servicii moderne de bibliotecă, mai puțin cunoscute audienței largi.

Cei interesați sunt așteptați să petreacă o seară minunată, la sediul central al bibliotecii de pe Calea Dorobanților, nr. 104, unde vor fi întâmpinați cu un program inedit care va cuprinde activități pentru toate vârstele. Printre acestea se numără: teatru pentru copii susţinut de artiştii Teatrului de Păpuşi „Puck”, surprize muzicale prezentate de Cristina Pătrașcu și Duo Mignon (Miriam și Antonia), spectacol de poezie și muzică folk susținut de cantautorul Dinu Olărașu, vânătoare de comori, vizionări de film, ateliere de creativitate, lecturi publice, prezentări.

Colectivul Bibliotecii Județene oferă publicului, cu ocazia ,,Nocturnei Bibliotecilor”, înscrieri gratuite, cărți în dar și posibilitatea unor vizite ghidate.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Copaci smulși din rădăcini, de vântul care a bătut joi la Cluj

Copaci smulși de vânt, în Parcul Feroviarilor din Cluj-NapocaMai mulți copaci din Parcul Feroviarilor din Cluj-Napoca au fost smulși...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -