Naționala Under 19 a României, pregătită de Adrian Dulcea, a disputat sâmbătă, 14 octombrie, al doilea joc din grupa de calificare la EURO 2024, anunță Federația Română de Fotbal. Partidele miniturneului se joacă în Cehia.
După o remiză, 0-0, în fața Finlandei, tricolorii au învins clar selecționata din San Marino cu scorul de 7-0.
Golurile României au fost înscrise de Mario Tudose (35), Luca Banu (38), Alexandru Capac (57, 90+3), Iustin Răducan (67), George Gogescu (75) și Mihnea Rădulescu (83).
Echipa României la meciul cu San Marino: 12. Frânculescu – 4. Duțu, 5. Jalade-cpt., 22. Tudose (20. Rădulescu, 63) – 2. Aioanei, 14. Banu, 8. Florea (6. Gogescu, 53), 3. Anișorac – 7. Pop (18. Vlăsceanu, 75), 9. Stan (19. Răducan, 63), 16. Sali (11. Capac, 53). Selecționer: Adrian Dulcea
Rezerve: 1. Răfăilă – 10. Stancovici, 13. Bădescu, 15. Cibi
Rezultatele înregistrate până acum în grupă: Finlanda – România 0-0, Cehia – San Marino 4-0 (11 octombrie); România – San Marino 7-0, Cehia – Finlanda 1-0.
Urmează (17 octombrie): România – Cehia, 16:00, în direct pe FRF.tv și San Marino – Finlanda.
Se vor califica la Turul de Elită, ultima etapă înaintea turneului final, echipele clasate pe primele două locuri din cele 13 grupe, alături de cel mai bine clasată echipă de pe locul 3. Turneul final EURO 2024 se va disputa în Irlanda de Nord.