Echipele naționale de tenis de masă ale României vor susține azi și mâine, în Sala Polivalentă din București, primele meciuri din campania de calificare pentru întrecerea continentală de anul viitor, de la Malmo, Suedia, anunţă COSR.
România este în Grupa A, atât la feminin (A2), cât și la masculin (A6).
Ovidiu Ionescu, Hunor Szocs, Cristian Pletea și Rareș Șipoș, antrenori Andrei Filimon și Ionuț Seni, vor juca azi, de la ora 17.30, și joi, de la 16.00, împotriva Ucrainei.
Eliza Samara, Adina Diaconu, Andreea Dragoman și Irina Ciobanu, antrenori Viorel Filimon și Mihaela Ștef, vor juca joi, 13 octombrie, de la ora 18.30, împotriva Turciei.