„În ultimii ani, rezultatele în sport sunt din ce în ce mai bune, mai valoroase. Mulți dintre voi sunteți admirați și recunoscuți la nivel național, internațional chiar și mondial. Ați devenit modele pentru mulți copii și tineri, iar acest lucru mă face să fiu mândru de fiecare în parte.
Viața de sportiv nu e ușoară, necesită multe ore de pregătire, concentrare și compromisuri. Participarea la competiții vă solicită de multe ori până la epuizare, iar pentru voi dragi antrenori, de multe ori e greu să gestionați toate resursele.
Cu toate acestea, Turda are sportivi valoroși, iar eu îmi doresc ca fiecare tânăr care își dorește să facă performanță, să o poată face în cele mai bune condiții și să rămână acasă, la Turda! Așa cum știți deja, sunt un susținător al sportului și alături de echipa mea am elaborat o strategie de dezvoltare a infrastructurii sportive din oraș care se concretizează acum prin construcția Sălii Polivalente. Totodată, sunt în implementare proiecte de amenajare și construire baze sportive pentru multe ramuri sportive.
Vă felicit pentru toate victoriile obținute și vă țin pumnii în competițiile viitoare!”, a transmis primarul Cristian Matei.