Platforma FRF Coach, prezentată antrenorilor din Cluj

0
332

În perioada 22-25 august, platforma FRF Coach dedicată antrenorilor, va fi prezentată în cadrul unor evenimente care au loc în țară, în Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Sibiu și Brașov.

Echipa de implementare va avea astfel ocazia să prezinte nouă platformă și să pregătească participanții în utilizarea acesteia. Câteva zeci de antrenori au fost prezenți la prima astfel de sesiune, organizată la Cluj-Napoca printre aceştia aflându-se şi antrenori de la Sticla Aieşul Turda.

FRF Coach, aplicație lansată la începutul lunii iulie și dezvoltată în parteneriat cu Țările de Jos, este disponibilă pe orice dispozitiv, laptop, telefon sau tabletă, și conține planuri de antrenament și modele de exerciții, adaptabile pentru fiecare grupă de vârstă, scrie frf.ro.

La fiecare exercițiu prezentat este specificat obiectivul și regulile acestuia, materialele necesare, animație video care explică exercițiul, imagini cu amplasarea materialelor de antrenament și poziționarea jucătorilor, precum și care sunt opțiunile pentru a-l face mai dificil sau mai ușor. Mai mult, antrenorii își pot crea un întreg plan de antrenament, pe o perioadă mai lungă.

În platforma FRF Coach se găsesc peste 7.600 de exerciții, în medie 600 pentru fiecare categorie de vârstă. De asemenea, sunt prezentate 996 de modele de sesiuni de antrenament și 121 de planuri de pregătire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.