Naționala feminină de handbal a României a câștigat primele două meciuri din grupa 1 de calificare la Campionatul European de handbal feminin, care se va desfășura în Austria, Ungaria și Elveția între 28 noiembrie și 15 decembrie 2024.
Fetele au întâlnit Bosnia Herțegovina, la Mioveni, scorul final fiind 49-17 (26-11), și Grecia, pe 14 octombrie, la Kozani, partidă încheiată cu scorul de 20-32 (8-15 la pauză).
Cele două victorii clasează România pe prima poziția în grupa 1 de calificare pentru EHF Euro 2024, cu 4 puncte, urmată de Croația, tot cu 4 puncte, echipă cu care vom juca următorul meci din această campanie, în 28 februarie 2024.
Rezultatele obținute dovedesc faptul că echipa noastră este într-o formă bună, în perspectiva Campionatului Mondial din Danemarca, Norvegia și Suedia, din perioada 29 noiembrie – 17 decembrie 2023. Primul meci al României se va disputa pe 1 decembrie.
Foto: FRH – Federația Română de Handbal