Naționala de rugby a României întâlnește Tonga în ultimul meci la Cupa Mondială de Rugby din Franța

0
113

Naționala de rugby a României va disputa duminică, 8 octombrie, ultimul meci la Cupa Mondială de Rugby din Franța, anunță rugbyromania.ro. Stejarii vor întâlni Tonga, pe Stade Pierre-Mauroy de la Lille, de la ora 18:45, partida fiind transmisă în direct pe Orange Sport 3 și Digi Sport 2.

Față de meciul cu Scoția de săptămâna trecută, pe fondul mai multor accidentări apărute la partida cu Ciulinii, staff-ul tehnic a făcut o serie de modificări. Astfel în Primul XV sunt 9 schimbări față de meciul trecut, cu Cojocaru și Gordaș în linia I și Iftimiciuc în cea de-a doua. Linia a treia este schimbată în totalitate, pe teren urmând să se afle Neculau, Boboc și Gorin. De asemenea, Surugiu, aflat la selecția cu numărul 105 va fi mijlocașul la grămadă al Stejarilor. Încă două schimbări sunt la nivelul centrilor și aripilor, cu Manumua și Onuțu în teren.

De remarcat debutul în tricoul de Stejar al tânârului jucător, Mihai Graure (20 ani), jucător care va participa luna viitoare și cu România U20 la Campionatul European de la Praga. De asemenea, în fața debutului la Cupa Mondială se află și Alexandru Bucur. Ambii se află pe banca de rezerve.

Meciul cu Tonga va fi ultimul în tricoul de Stejar pentru Andre Gorin și Florin Surugiu, cei doi anunțându-și retragerea de la echipa națională.

După meciul cu Scoția, au devenit indisponibili Cristi Chirica care a suferit o comoție în acel meci, Jason Tomane care are o ruptură musculară biceps și Dragoș Ser care are contuzie costală.

„Ne așteptăm la o confruntare grea, am mai jucat cu ei și în trecut, i-am analizat, știm ce fac și ce joacă, sperăm ca gramada să dea tonul. Ca moral nu este ușor, știm toti care au fost rezultatele celor trei meciuri, oricine ar fi fost aici ar fi avut de suferit la nivel mental după asemenea înfrângeri. Încercăm să ne remontăm, este șansa noastră să arătăm că știm să jucăm rugby și că prezența la Cupa Mondială este o plăcere pentru fiecare dintre jucători și pentru noi, cei care suntem aici, inclusiv antrenori. „, a declarat Mihăiță Lazăr, antrenorul pe înaintare al Stejarilor.

FOTO: Daniel Nechita

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.