Leii din Câmpia Turzii participă la Cupa Moş Nicolae la rugby

0
527

Sâmbătă, 10 decembrie, Leii din Câmpia Turzii vor participa la Cupa Moş Nicolae, eveniment organizat în fiecare an de Steaua București.

Leii vor  participa cu băieții de la U14 Rugby în XV şi îşi doresc să-şi măsoare forțele în compania unui club cu tradiție în România.

La fete, Rugby în VII, Leii vor folosi două echipe.

” Avem 17 amazoane nerăbdătoare și pregătite de luptă. Vom folosi toate fetele, avem și un debut în echipa noastră, Bob Ana, care activează în echipa de băieți Rugby în XV de la CSFP Baia Mare. Pe această cale îi urăm bun venit în echipa noastră și un parcurs alături de noi cât mai plăcut. Sper să facem o figură bună la acest eveniment și să încheiem cu succes anul 2022.

Uitându-mă în spate de când am început, am realizat ceea ce mi-am propus pe acest an și chiar mai mult decât mă așteptam. Sper ca în 2023 să realizez mai mult decât în 2022 sau cel puțin cât am realizat în acest an şi aș fi mulțumit. Sper să primim și fonduri să putem continua ceea ce ne-am propus, problema e că din 2023 trecem la un alt nivelî juniori, unde costurile vor fi mai mari, dar sunt optimist. Vreau să mulțumesc pe aceasta cale tuturor colaboratorilor care m-au ajutat până acum la activitatea rugbistică din Câmpia Turzii.  Cu mic cu mare fiți cu ochii pe noi, vă așteptăm la grămadă”, ne-a declarat antrenorul Octavian Cosmin Oltean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.