La meciul România – Andorra, copiii nu vor fi expuși reclamelor la pariuri sportive

0
103

Federația Română de Fotbal împreună cu Casa Pariurilor au luat în discuție încă de la anunțarea sancțiunilor UEFA din data de 20 septembrie 2023 posibilitatea de a nu mai rula anunțuri promoționale ale sponsorului oficial al Naționalei pe Arena Națională, la partida România – Andorra.

Discuția a intervenit ca urmare firească a faptului că pe stadion vor fi admiși doar copii sub 14 ani. Partenerul Casa Pariurilor, care este un promotor al jocului responsabil, a înțeles situația specială în care se desfășoară acest meci și a renunțat la expunerea publicitară de care ar fi beneficiat ca sponsor oficial al echipei naționale a României. Astfel, s-a luat decizia ca, la acest meci, copiii să nu fie expuși reclamelor la pariuri sportive.

În programul de publicitate digitală, ce se derulează pe ecrane LED, mesajele Casei Pariurilor vor fi înlocuite cu promovarea parteneriatelor de responsabilitate socială pe care FRF le susține.

FRF dorește să mulțumească partenerului Casa Pariurilor pentru înțelegerea acestei situații și apreciază solicitudinea cu care a suspendat termenii contractului de sponsorizare. Protejarea copiilor este o prioritate, după cum demonstrează partenerul nostru și în activitatea curentă. Casa Pariurilor promovează jocul responsabil prin campanii specifice și acesta este una dintre componentele care au stat la baza parteneriatului nostru. Casa Pariurilor are și o secțiune specială pe website-ul propriu denumită ”Jucați Responsabil” și este printre primele companii din industria betting-ului din România care a renunțat la expunerea stradală a mesajelor de promovare a produselor sale.

”Casa Pariurilor va susține pe mai departe Echipa Națională de seniori și loturile Under 21 și Under 20 în drumul lor spre atingerea obiectivelor propuse, într-un parteneriat care îmbină sportul și jocul responsabil” este mesajul partenerului FRF.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.