Luni, 19 iunie, ora 21:45, la Swissporarena (Lucerna) se va desfăṣura partida dintre ELVEȚIA – ROMÂNIA, care poate fi urmărită în direct la Prima TV și RRA.
UEFA a anunțat brigada de arbitri pentru meciul Elveția – România, programat luni, de la ora 21:45, la Lucerna. Italianul Daniele Orsato va fi centru, ajutat de conaționalii săi Ciro Carbone și Alessandro Giallatini, iar cel de-al patrulea oficial va fi Andrea Colombo. În camera VAR vor fi doi arbitri tot din Italia: Maurizio Mariani și Luca Pairetto.Orsato este arbitru FIFA din 2010 și a mai arbitrat România în două rânduri: Suedia (0-2) în 2019, în preliminariile EURO 2020, și cu Armenia (1-0), în preliminariile Mondialului din 2022. De asemenea, în 2012 a arbitrat finala Cupei României, Rapid – Dinamo (0-1).
Italianul în vârstă de 47 de ani este unul dintre arbitrii apreciați în Europa, în 2020 a condus finala Champions League, Bayern – PSG, scor 1-0. În acest sezon, are 6 meciuri în UCL, printre ele returul sferturilor de finală, Chelsea – Real Madrid, 0-2, și Bayern – PSG, 2-0, în optimile de finală.
Foto: Clive Rose/Getty Images