Eugen Neagoe, noul antrenor al Universităţii Cluj: „Numele echipei este unul foarte mare”

0
337

FC Universitatea Cluj l-a prezentat într-o conferință de presă organizată joi, 25 august, pe noul antrenor al echipei, Eugen Neagoe, anunţă fcucluj.ro. Tehnicianul a vorbit printre altele despre ce l-a determinat să aleagă proiectul nostru, ce obiective are pe termen scurt și mediu, dar și cum vede următorul adversar din campionat, pe FC Voluntari.

Pentru început, Neagoe a ținut să îl felicite pe Erik Lincar pentru tot ce a realizat alături de ”U”:

„Aș vrea să-l felicit pe Erik Lincar pentru toată munca pe care a depus-o aici. Știu că nu este ușor. A reușit o performanță foarte frumoasă pentru Universitatea Cluj și cred eu pentru tot Ardealul. ”U” Cluj este una dintre cele mai importante echipe din România, cu suporteri foarte mulți și foarte pătimași. Trebuie să-i mulțumim că a reușit să aducă echipa în prima ligă.”

Antrenorul a explicat de ce a ales Universitatea Cluj şi a vorbit despre planurile de viitor: „În primul rând numele echipei este unul foarte mare. O echipă frumoasă, cu masă de suporteri foarte mare. Cred că este echipa cu cei mai mulți suporteri în Ardeal și nu vreau să jignesc pe nimeni[…]În acest moment trebuie să schimbăm jocul, asta e clar, să avem altă atitudine și să fim mai agresivi. Băieții trebuie să aibă mai multă încredere în ei. Sunt jucători care au confirmat și au jucat foarte multe partide în prima ligă, mulți dintre ei. Avem jucători care au fost și la echipa națională. Important este să-și recapete încrederea, din partea mea au toată susținerea, i-am asigurat de acest lucru. Cu unii dintre ei am lucrat anterior și mă refer aici la Chipciu, Filip, Romario Pires sau Boiciuc, care mă cunosc și știu foarte bine că putem să reușim lucruri frumoase.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.