Cupa României! Finala ediției 2022/23 dintre Sepsi și U Cluj începe la 20:30!

0
246

Ultimul act al competiției de tradiție Cupa României Betano se desfășoară miercuri, 24 mai, pe stadionul Municipal din Sibiu și pune față în față pe Sepsi Sf. Gheorghe și Universitatea Cluj.

De la 20:30, Sibiul găzduiește pentru prima oară finala Cupei României într-o partidă ce va fi transmisă LIVE de DigiSport, Orange Sport și Prima Sport, iar a cărei cronică în timp real poate fi urmărită aici, pe FRF.ro!

Deținătoarea trofeului și finalistă în 2020, Sepsi Sf. Gheorghe, se duelează cu Universitatea Cluj, formație care a cucerit trofeul în 1965 și care a mai disputat alte patru finale! Pe FRF.ro vei descoperi primul echipele de start dar și evoluția meciului care constituie prima finală 100% ardelenească din istoria acestei competiții!

Pentru acest joc, Comisia Centrală a Arbitrilor a delegat următoarea brigadă: Cătălin Popa la centru, ajutat de asistenții Daniel Mitruți și Bogdan Gheorghe plus al patrulea oficial, Iulian Dima. În camera VAR se vor afla Istvan Kovacs și Andrei Chivulete.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.